COMPLOT ÎN PSD: Lideri județeni ai partidului discută retragerea sprijinului politic pentru LIVIU DRAGNEA

COMPLOT ÎN PSD: Lideri județeni ai partidului discută retragerea sprijinului politic pentru LIVIU DRAGNEA
Publicat: 13/09/2018, 19:36
Actualizat: 02/10/2018, 15:29

„Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale și președinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alți președinți de organizații județene social-democrate, despre posibilitatea inițierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru președintele formațiunii, Liviu Dragnea”, au declarat pentru Mediafax, surse din PSD.

Joi seara, sursele social-democrate au precizat pentru Mediafax că iau în calcul preluarea conducerii interimare a partidului de către secretarul general al formațiunii, Marian Neacșu, în cazul retragerii sprijinului politic pentru Dragnea.

„Toată lumea a zis că nu se bagă și sunt de acord să îl lase pe Neacșu să fie interimar până la Congres pentru că Neacșu e un om echilibrat”, au spus sursele.

Printre liderii județeni participanți la discuții se numără și președintele interimar PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău.

„În total, ideea unei solicitări de demisie a șefului PSD a fost discutată de peste 20 de președinți de organizații județene ale partidului”, au mai arătat sursele citate.

Totuși, mai mulți membri social democrați consideră că așa-zisa scrisoare a celor peste 20 de lideri PSD nu ar există, motiv pentru care nici nu a apărut în spațiul public.

„E o petardă. Nu a văzut-o nimeni. E o bazaconie. E ceva ce nu a văzut nimeni. Orice document apare, orice sursă, din 28 de organizații, ar fi trimis-o presei”, a declarat deputatul PSD Valeriu Steriu, la Antena 3.

„Nimeni nu a auzit ca președintele să fi comandat o ședință largă cu șefii județeni, președinți și le supui la vot să îți dea un mandat pentru ceva. Nu poți pe persoană fizică în PSD să vii să ceri ceva. Adversarii noștri încearcă din ce în ce mai prost să butoneze oamenii, că altă explicație nu avem”, a afirmat și Codrin Ștefănescu, la Antena 3.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu recomandă celor 20 de lideri județeni, care au vorbit despre o posibilă retragere a sprijinului politic pentru Liviu Dragnea, să citească statutul, în loc să stea la șprițuri.

„Am auzit despre chestia aceasta. Suntem în sezonul scrisorilor pierdute, scrisorilor de dragoste. Fiecare vine cu scrisori. E bine că scriu, dar e bine ca prima dată să scrie cetățenilor de prin zonele în care sunt ei, să le spună ce fac și ce au făcut. Să citească un pic statutul, că am impresia că anumiți lideri, care vin din anumite zone mai întunecate și mai puțin întunecate, n-au înțeles un singur lucru: acela că un președinte de partid care este ales prin Congres nu poate fi dat jos decât prin Congres. Nici prin scrisori, nici prin tot felul de demersuri pe care le fac. Pot să discute în Comitetul Executiv convocarea unui Congres în care pot să-și depună candidatura. Dar atât. În statutul nostru nu se prevede mai mult de atât. (…) Deci colegii, eu înțeleg, poate unii nu se pregătesc, stau mai mult la sprițuri. Nu știu ce fac ei, dar hai să intre un pic și să citească bine statutul, că după aceea intrăm în alte discuții și nu cred că sunt interesante,” a declarat social-democratul Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD nu știe care sunt nemulțumirile celor 20, însă ar trebui să nu mai facă atâta vâlvă în spațiul public și să discute în partid problemele pe care le au.

„Nu știu cine sunt acești 20, ce probleme au, care sunt nemulțumirile lor. Înțeleg că unii sunt nemulțumiți că au ajuns miniștri sau vice-premieri. E și aceasta o chestiune interesantă. Nu știu care sunt nemulțumirile și cel mai bine este ca lucrurile acestea să le discutăm în partid, să nu mai facem atâta vâlvă pe afară și după ce le lămurim în partid, ne înjurăm, ne batem, facem pe acolo ce facem, după aceea să ieșim public și să spunem poporului român ce vrem de fapt cu acest partid și dacă mai vrem sau nu mai vrem să guvernăm. Vrem să face treburi bune sau dacă cineva nu mai vrea să participe la acțiunile noastre, repet, sunt alte partide”, a completat Rădulescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Scandal cu protecția copilului la poarta Claudiei Pătrășcanu. Gabi Bădălău acuză că nu a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×